Sunt ipocrită, recunosc

Vin sărbătorile, vine Crăciunul, pregătirile sunt în toi. Şi s-a nimerit ca în această dimineaţă, trezindu-mă şi ieşind în pragul casei, să mă întâmpine, în afara gerului obişnuit, guiţăturile porcilor aflându-şi moartea, laolaltă cu lătratul câinilor nedumeriţi şi agitaţi. Într-un mod absolut stupid, am fost incapabilă să mă smulg din mijlocul acelor sunete, asistând involuntar în mod fonic la tot procesul sacrificării. Mi-am amintit apoi de o greşeală de-a tatălui meu care, înainte de un Paşte, a venit acasă cu un ied viu, pe care am apucat să îl văd şi să îi dau să mănânce, până să aflu că urma să îl taie. De Paştele ăla nu am pus gura pe nimic făcut din carnea iedului.
Una peste alta, azi-dimineaţă m-a încercat o senzaţie stranie de revoltă, crezând că înţeleg (din nou) de ce nu voi fi niciodată în stare să cresc un porc sau alt animal – pentru că, în momentul în care creşti un animal, el devine parte din familie într-un anume fel. Nu mai poţi să îl mănânci. Nu aş fi niciodată în stare să mănânc din el după ce i-am privit ochii îngroziţi văzând cuţitul.
Aici însă apare sfânta ipocrizie. Cine mi-a citit vorbele de mai sus este probabil convins acum că sunt vegetariană, sau barem ovo-lacto-vegetariană. Că deh, empatia nu ar trebui să se limiteze doar la porcul propriu, ci la orice porc sau alt animal, nu? Păi…nu. Sunt la fel de omnivoră ca mulţi alţii. Nu pot asista la sacrificarea unui animal. Simt frica din el până în măduva oaselor, groaza, teroarea. O simt la modul organic. Nu, nu aş putea să cresc un animal şi apoi să îl tai ca să îl mănânc. Nu am însă nicio problemă să fac mâncare cu carne, în condiţiile în care o cumpăr sau o primesc de la cineva, fără să fi luat contact cu animalul respectiv. Ştiu că sunt ipocrită. M-a durut atunci când mi-am dat seama de asta prima dată – nu doar animalele pe care le vezi în timpul sacrificiului suferă, nu doar lor le e frică. Şi din cauza asta, am încercat mereu să îmi spăl ipocrizia cu un obicei pe care l-am întâlnit în diverse situaţii şi sub diverse forme – acela de a mulţumi tacit animalului care a murit pentru ca eu să mă hrănesc pe mine şi familia mea. Nu, mulţumirea aceea nu îmblânzeşte cu nimic frica pe care a simţit-o animalul respectiv. Îmblânzeşte însă, întrucâtva, frica mea din clipele când mă gândesc că lanţul trofic nu este ceva finit – iar specia umană, în prostia ei, uită din ce în ce mai repede cumpătarea. Şi, în fond, acţiunea filmului  “Soylent Green” nu se petrece într-un viitor mai îndepărtat de anul 2022…

signature

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s