Preţul unei lumi

E clar, nu sunt bună de bloguială. Nu sunt în stare să mă ţin de treaba asta la modul serios nici măcar în joacă. Au trecut mai bine de patru luni în care n-am scris nimic de Doamne-ajută şi nici azi nu stau prea grozav la capitolul ăsta. O să încerc totuşi să mă iau de urechi (sau, era într-un sketch de-al lui Mircea Crişan o replică, „de păr de cămilă sau de ourson…”) şi să scriu măcar câteva rânduri (în afară, evident, de cele anterioare).

Mă uitam, mon cher lecteur, ceva mai devreme pe pagina unui anticariat. Şiruri întregi de cărţi la preţuri derizorii, majoritatea aparţinând unor nume de care nu am auzit niciodată, din care răsăreau ici-colo titluri ale unor autori cunoscuţi. Şi pentru câteva secunde am avut în minte imaginea unui padoc de câini abandonaţi, nu neapărat de vreo rasă preţioasă, căutându-şi fiecare un stăpân şi dând din coadă la vederea oricărui străin privindu-i printre barele de metal. Fiecare carte îşi caută un stăpân, ale cărui minte şi inimă să le bucure. Nu e vina cărţii că, după ani de loialitate pe raftul cuiva, s-a trezit îndepărtată pentru o sumă derizorie sau chiar pe degeaba. Nu e vina unei cărţi că ajunge să îşi trăiască bătrâneţea într-un depozit aglomerat sau uitată prin vreun cotlon igrasios. Nu e vina unei cărţi că nu e „de rasă”.

Anticariatul cu pricina nu e singurul care se străduieşte să găsească un nou proprietar pentru cărţile abandonate. Sunt multe. Unele online, altele prin oraş. Există chiar şi aşa-zişii „buchinişti”, înşiraţi pe câte-o stradă centrală, care, din dragoste pentru bietele volume (şi, de multe ori, din nevoia de a-şi potoli foamea), vând pe sume de nimic zeci, sute, mii de cărţi. Zeci, sute, mii de lumi, unele mai insipide, altele mai interesante, vândute pe câte 2-3 lei, sau chiar pe mai puţin. Lumi aşteptând să fie explorate, dorindu-şi doar ca, înainte de reciclare, să-şi mai deschidă măcar o dată porţile pentru un cititor, pe care să îl farmece cu conţinutul lor. Lumi care mor încet, doar pentru că noi, cititorii, le lăsăm să moară – de prea multe ori, pe gratis.

Da, există literatură „de umplutură”. Chiar multă. Triajul rămâne însă tot în sarcina cititorului. Adică a noastră – eu şi tu şi alţii, cărora o bibliotecă, oricât de mică sau de mare, tot cel mai frumos loc din lume ni se pare :). Şi, până la urmă, ar trebui să ne apropiem de orice carte la fel cum se apropie ea de noi. Cu dragoste. 

De ce citim?

Dragul meu cititor, dacă am îndrăzni cumva, cândva, să legăm laolaltă toate cărţile din lume, ideile lor la un loc n-ar fi mai dense decât umbra oricăruia dintre sufletele oamenilor de pe pământ.
De ce citim ce citim? Pentru că facem puzzle-uri. Fiecare carte sau text care se adaugă listei noastre de lectură e doar o bucăţică pe care o potrivim în peisajul general, fără să ne dăm seama că poate, în felul ăsta, umbra devine mai densă sau ochii noştri mai dependenţi de ideile altora. Nu ne dăm seama că suntem supuşi aceleiaşi linii temporale, chiar dacă în puncte diferite. Nu vedem că nimic nu e nou sub soare, poate doar explicaţiile unor fenomene care au existat mereu dar care, probabil, atunci, demult, purtau numele de magie.
De ce citim ceea ce citim?
Pentru că ne place să credem că există loc de mai bine, de mai bun. Pentru că ne place cum alţii dau glas ideilor care ne bântuie dar pe care suntem incapabili să le exprimăm noi înşine. Pentru că, până la descoperirea unor moduri de a călători fizic în timp sau în alte universuri (dacă nu cumva ambele înseamnă acelaşi lucru) cititul rămâne singurul fel de a dispărea, măcar pentru o vreme, din realitatea noastră. Pentru că nu ştim cum să evadăm altfel.
De ce citim…Pentru că vorba scrisă rămâne încă ascunzătoarea ideală. Ca atunci când, neputând suporta un gol, punem mâna pe un stilou şi o agendă şi umplem paginile cu ceea ce ne-ar fi plăcut să citim în acele momente. Sau să trăim.
De ce?
În fond, şi dacă citim, şi dacă nu, dorinţa acelei oglinzi alcătuite din cuvinte rămâne în noi. Oricare ne-ar fi norocul de a dobândi acces la ceva scris de cineva sau de a ne vedea nevoiţi să umplem noi înşine paginile respective, legătura cu aceste cuvinte scrise rămâne aceeaşi – una de sânge, una de dor.

signature