Să scrii, să nu scrii…

Există momente de-alea când vrei musai să scrii dar nu ştii despre ce, că n-ai o preferinţă anume. Ştii doar că vrei să pui mâna pe carandaş (de la bunică-mea citire cuvântul – pentru cei cărora le e lene să îi caute înţelesul, înseamnă „creion” :P) şi să faci pe intelectualul filosof, chinuind hârtia. Care, evident, nu roşeşte săraca sub inepţiile tale.
Când nu ştii despre ce să scrii, ai varianta să culegi un subiect universal şi să brodezi pe marginea lui după cum te taie capul. Sau, ca să îl citez pe măria-sa Călinescu, baţi câmpii cu graţie. Desigur, presupunând că ai înclinaţii spre aşa ceva – bătut câmpii cu graţie adică. Dacă n-ai, atunci dai cu banul. Oricum ar cădea moneda, tot te poţi lega de o faţă a ei.
Acum, se pune şi întrebarea: care din multele subiecte universale poate să suporte cu stoicism atacurile minţii tale? Nu de alta, dar dacă nimereşti vreunul care să necesite cunoştinţe de vreo anume natură şi nu te documentezi, rişti să debitezi cine ştie ce aberaţii. Şi dacă scrii doar pentru tine n-ar fi nimic, dar dacă mai citesc şi alţii ce produce mintea ta…
Cu puţin noroc însă, mon cher lecteur, subiectul pe care l-ai ales este unul lejer, ştii exact despre ce e vorba în propoziţie, cuvintele curg ca vinul bun într-un pahar atunci când muzica din fundal i se asortează orei târzii, iar tu ai parte de o seară absolut splendidă, aromată şi condimentată fix atât cât trebuie, imaginându-ţi că eşti un mare scriitor pe cale să îţi impresionezi cititorii cu următoarea ta creaţie genială :). Care începe, evident, cu „există momente de-alea când vrei musai să scrii”…

signature